Okay, staţi jos şi lăsaţi-l pe bunicul să vă spună o poveste. Probabil ştiţi că există o mică don’şoară de care-mi place în mod special.
În mod foarte special.
Ei bine, ultima dată ne întâlnisem în Vamă, prin august. Stăteam “La Epavă”, savurând o bere şi-un Black Sabbath. Ea mă strângea în braţe şi mă săruta pe obraz, cu o frenezie care nu spunea chiar “El e vărul meu din partea mamei, alături de care mi-am petrecut o bună parte din copilărie jucându-mă în ograda unchiului X, căţărându-ne în cireşi, strivind coropişnite şi incendiind ogoare, dar pe care nu l-am mai văzut de când aveam 12 ani, de la accidentul tragic al bunicului, în care-a fost implicat un tractor, bicarbonat de sodiu şi-un pinguin imperial. Mi-era dor de el”.
Eu, stânjenit.
…prietenul ei, la depărtare de-o masă.
Juma’ de an e o perioadă lungă fără don’şoara. E la facultate la Bucureşti, şi nu prea am mai avut timp şi/sau bani să trec pe acolo, asa c-am fost extrem de bucuros când am aflat că se-ntoarce acasă pentru vreo două zile, în timp ce-s în vacanţă. Dacă nu venea, oricum aveam de gând să-i fac o vizită neanunţată peste-o săptămână sau două, probabil după vreo noapte de alcoolism maniaco-depresiv în care-mi conştientizam (iarăşi) nefericirea, mă luptam cu zombie nazişti şi/sau ardeam orfelinate.
Deci, sâmbătă, 7 februarie, avea să fie o zi epică. Ca înainte de orice zi epică, logic că n-am putut să dorm, iar la ora 10:20 m-am trezit din ne-somn. Dacă eşti familiar cu adolescenţii de clasa a 12-a, ştii că în vacanţe ora 14 este mult prea matinală pentru noi. Ne petrecem nopţile regurgitând alcool unul în orificiile altuia (în stil SWAP.avi), organizând partuze ce-ar provoca o erecţie unui mormon eunuc şi înfiinţând societăţi ascunse cu scopul de-a distruge civilizaţia şi istoria care nu ne aparţine, pentru a crea ceva mai bun. În fine, m-am trezit, mi-am făcut un manwich, m-am spălat pe dinţi cu praf de puşcă şi mi-am “reparat” un bilet. Dacă nu l-ai capsat, ci ai folosit rahaturile alea noi, de ţi le imprimă, dă-i cu parfum şi cerneala se evaporă imediat. Partea proastă e că nu se mai imprimă şi-a doua oară, dar îl capsezi, şi tot ai câştigat 3 lei.
Pe la 11:25 am ieşit din casă, îndreptându-mă spre staţia de 43. Personalu’ către Cernavodă pleca la 11:55. Clock’s ticking. Nu ştiu de ce naiba am stat atât până să plec, probabil am smuls limba unui leopard care se uita urât la CD-ul meu cu “Be Forewarned”. Troleul se mişca mai încet ca planificarea Bugetului pe 2009 *param pam tshht!*, aşa c-a trebuit să-l sun pe Bruce Wayne să mă ducă cu Batmobile-ul. Îmi este dator de când i-am zis să investească în Microsoft, prin ‘76.
11:50. Am ajuns la gară. 5 minute la dispoziţie să-mi iau bilet, asta dacă-mi funcţiona ceasul corect. Fug spre casa de bilete, arunc banii în faţa casierei şi cer un bilet pentru Personalul de Cernavodă.
“Să văd dacă-mi mai dă calculatorul, ai ajuns cam târ–nu, nu-mi mai dă.”
Grozav. Tocmai când vroiam să-mi strâng şireturile şi-apoi să-mi pun costumul roşu cu galben, aud:
“Dar trenul parcă mai era la linie. Du-te şi vorbeşte cu conductorul, zi-i să te lase să te urci, că nu ţi-a mai dat bilet”.
Zis şi făcut, dar Naşu’ n-avea nevoie de vreo explicaţie. M-a recunoscut imediat:
“Hey, tu eşti tipul ăla care-a inventat drujbele propulsate de rachete, leacul pentru metrosexualitate şi urşii koala. Îmi dai un autograf?”. I-am semnat hârtia, apoi i-am tăiat respiraţia c-un karate chop bine plasat, fiindcă nimeni nu mă face să întârzii, în special când e vorba de special K.
Am stat în compartiment c-un tip, student la construcţii, cu care-am avut o conversaţie interesantă despre stilul gothic cărămiziu al catedralelor nord-europene de prin secolul 12, aplicarea legilor fizicii în diverse meserii şi cum să menţii curată carcasa rahatului de 3500 C. De asemenea, mă panicam gândindu-mă dacă o să ne sărutăm sau nu, şi care vor fi consecinţele.
Ai venit să mă iei cu maşina de la gară, ca o bucată de cur ieftin ce sunt. Nu te-am mai văzut de mult. Vroiam să te văd. Vroiam să văd dacă vreau să te văd. Un sentiment atavic, o relicvă emoţională de-acum câteva veri m-a făcut să te strâng în braţe cât de tare am putut, deşi aş fi vrut să arăt ceva mai multă reticenţă. M-ai dus pe faleză, să fumezi o ţigară. “E locul unde vin prostituatele noaptea să se fută”.
Tocmai ai adus o târfă masculină.
M-am aşezat aproape de tine, mă gândeam cât de deplasat ar fi fost dacă te-aş fi sărutat. Sunt pe terenul tău, în oraşul tău, şi m-am gândit să-ţi respect intimitatea. N-am vrut să comit cine ştie ce tâmpenie care-ar fi transformat restul vizitei într-un fel de blind date presărat cu momente incomode de linişte, sau, mai rău, care te-ar fi determinat să pleci. A little Kiki is better than no Kiki.
Am propus, în glumă, să mergem la o cafea acasă la tine, dar tu ai zis c-am fi făcut sex, şi n-ar fi fost de bine. Recunosc, gândul ăsta m-a speriat un pic, şi nu-s ironic. În fine, ne-am dus la o cafenea, unde tu ai insistat să stai în faţa mea, şi nu lângă mine. Păcat, vroiam să fac o poză pe ascuns cu noi doi şi eventual s-o numesc “girlfriend.jpg”. Am discutat despre admitere, facultăţi, meserii, şi viitor în general. Speram doar că tu vei face parte din al meu.
Te-au trimis ai tăi să iei nişte cărbuni şi nişte copănele pentru un grătar. Asta cred c-a fost partea preferată a vizitei mele (sau, mă rog, la egalitate cu alta). Am fost la un supermarket, tu te uitai la aripioare şi pulpe superioare, convinsă că cele din urmă sunt ciocănele, adorabilă-n confuzia ta feminină, iar eu împingeam căruciorul şi-ţi explicam unde greşeşti, arătându-ţi pe o poză ce trebuia, mai exact, să iei. Rahatu’ nu devine mai primordial de-atât. Picturile rupestre din epoca de piatră cred că erau făcute de bărbaţi pentru a le arăta femeilor diferenţa dintre o trompă de mamut şi-un picior de căprioară. Dar partea cea mai importantă, pe care vreau s-o subliniez, este că ne-am văzut ca un cuplu obişnuit, trecând prin rutina zilnică. Nu m-aş plictisi cu tine nicodată la cumpărături.
M-ai intrebat dacă vreau să mai mergem la o cafea, sau dacă mai vreau ăa văd pe cineva din sat. Ţi-am spus c-am venit să te văd pe tine, lucru cât se poate de adevărat. Din moment ce ai tăi erau plecaţi la un grătar, am sugerat să mergem la tine să ne uităm la un film, vreo oră jumate sau cât mai aveam la dispoziţie până venea trenul spre Constanţa. Ai încercat să eviţi asta, dar am tot insistat.
“…real, old-fashioned, uncomplicated intimacy” era o replică dintr-un serial de pe HBO, Tell Me You Love Me, care prezenta problemele amoroase a trei cupluri (probleme obişnuite, “problemele societăţii actuale” sau cum vrei să-i spui) timp de jumatate de episod, cealaltă jumătate constând în sex sălbatic, intim şi vulnerabil. Am vrut să am un moment de intimitate cu tine, primul de extrem de mult timp.
Ce convenabil, îţi uitasei laptop-ul la Bucureşti. “E ok, ne uităm la TV atunci”. Stăteam întinşi pe pat în camera ta, la o distantă cuviincioasă unul de altul, ca-n comunităţile Amish. Ne uitam la “Brainiac”, parcă, şi era o linişte sepulcrală. Se auzeau doar inimile noastre, băteau de parcă aveau să ne spargă pieptul, apoi s-o facă pe podea în diferite poziţii perverse, flexându-şi artriile şi venele cave în timp ce medicul legist, uitându-se peste cadavrele noastre însângerate, ar declara moartea un fel de “sinucidere ritualică”.
…Odin, pune-mi o pungă pe cap, zdrobeşte-mi cutia toracică c-o măciucă, apoi aruncă mă-n râu. Sunt penibil.
Respiram greu, şi eram vulnerabili într-o măsură aproape înfricoşătoare. Mâinile noastre s-au întâlnit, şi-ai constatat c-aveam palma transpirată. “Nu te teme, n-o să facem sex”. Uh, ştii… ultima dată când am auzit ceva de genul ăsta, am facut. Ai mai schimbat canalele, şi-ai lăsat pe Acasă. “Chiar, să ne uităm la telenovele”. M-ai pus să-ţi traduc replicile din spaniolă. Mi-ai luat capul în mâini şi m-ai întors spre perete, cu spatele la televizor. Mă uitam în sus, la tine, când m-ai sărutat. Dacă mai ezitai vreo două secunde, te sărutam eu.
Şi ce sărut.
Griji distruse galaxii implodate găuri negre în formare şi distrugere absorbţie pathos tanathos creare de materie cuvânt durere copii murind de foame în Africa desfrâu paricid barbar canibalism pofte carnale depresie explozie lumină pace APOCALIPSĂ.
“Lets die screamin’
Black goat semen
I can’t hear you whisper “conform”
Hearts will stop and brain cells pop
Apocalyptic high”
“Oare de ce-am făcut asta?”
Evident, fiindcă-s o bestie sexy, a cărui prezenţă este suficientă pentru a umezi femeile dintr-o încăpere. Dar nu vroiam să te-opreşti. Ne-am sărutat şi ne-am mângâiat, înşelând 2 oameni care şi-au pus încrederea în noi. Nu conta. Mi-ai spus c-ai înşela pe oricine pentru mine; eu aş fi făcut la fel pentru tine. Intimitate dulce şi lung-amânată.
“That’s when you know you’ve found somebody special. When you can just shut the fuck up for a minute and comfortably enjoy the silence.”
Era aproape ora 5. Ţi-am spus că eram dispus să iau un tren mai târziu, dar cred că n-ai fi vrut să vină ai tăi acasă şi să ne prindă în pat. M-ai dus până la gară, ai stat cu mine câteva minute, apoi te-ai dus acasă. Trenul a avut o întârziere de 80-90 minute. Era frig şi întuneric pe peron, dar nu-mi păsa. Ziua mea fusese minunată. Am stat în compartiment cu doi studenţi la UMC, şi-am vorbit despre liantul universal între popoare, religii, culori, etc: World of Warcraft.
Am ajuns acasă în jur de ora 8. Mă gândeam să merg la concertul Ultrawurscht, dar n-aveam cu cin’ să mă întorc după. Am fost în “Bebe” cu un coleg, să închei seara “on a high note”, bând câteva berici. Ajuns înapoi acasă, am stat toată noaptea cu ochii pe pereţi şi-un rânjet tâmpit pe faţă.
Love has torn us apart (again) – sau “incipit”
Speram să nu degenerezi într-o stare de angoasă, într-o anxietate legată de pierderea identităţii sau mai ştiu eu ce chestie feministă. Ai avut de ales între prietenul tău (şi într-o anumită măsură, viaţa ta de la Bucureşti) şi eu, un drog pe care-l inhalezi din când in când.
Ştii cum ne bucuram că-ntâlnirile noastre nu deveniseră niciodata “rutină”? Cred c-acum n-a fost o excepţie. Dar cu tine, rutina n-ar fi rutină.
Mă aşteptam să-mi acorzi o oarecare răceala după, şi, desigur, m-am enervat. Maică-mea mă întreabă de ce dracu’s aşa iritat de câteva zile. Dar sunt fericit că Laura este Laura este Laura.
Ştii c-ai zis că te durea gâtul? Ei bine, ca să vezi cum conspiră sorţile, stau într-o baltă de muci şi-s răguşit de câteva zile. Nu m-aştept să-mi sari în braţe, sau să-mi faci mii de declaraţii, dacă acest text te-a făcut măcar să zâmbeşti, atunci sunt mulţumit.
Abia aştept să treacă BAC-ul şi să mă mut la Bucureşti. Până atunci, ne mai vedem noi prin frânturi vinovate, dar sper să faci o alegere când ajung acolo. Nu vreau să fiu cine ştie ce secret murdar, vreau sa fac parte din momentele importante şi insignificante, deopotrivă, din viaţa ta. Vreau să fiu acolo când ai nevoie de mine, dar şi atunci când n-o să ne mai suportăm şi-o să simţi nevoia să-mi smulgi ficatul. Dar atunci aş avea cel mai frumos trup din lume, fiindc-ar fi alterat de tine. Şi, deşi ar suna un pic manipulator, melodramatic sau mai ştiu eu cum, o să mă-mpuşc în picior încheind tot cârnatul ăsta în singurul (şi cel mai direct) mod care-mi vine în minte:
Te iubesc, fă.
